|
Luni, 06 Septembrie 2010 14:19 |
Interlopul vasluian a fost pus în libertate de judecătorii Curţii de Apel Iaşi. Gentimir nu are voie să părăsească localitatea, timp de 30 de zile.
Judecătorii ieşeni au dat dovadă de clemenţă maximă în cazul celui mai de temut interlop vasluian. Astăzi, Alis Gentimir a părăsit arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui după ce magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au admis recursul pe care apărătorii interlopului l-au formulat împotriva mandatului de arestare, pentru 29 de zile, eliberat de Tribunalul Vaslui.
Avocaţii lui Gentimir au reuşit să-i convingă pe magistraţi să înlocuiască măsura de arest preventiv cu interdicţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, timp de 30 de zile.
Alis Gentimir a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi de tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte comise în data de 18 august, atunci când s-a războit cu gaşca rivalului său, Ciprian Paraschiv, zis Cel. Vineri, judecătorii vasluieni au decis cercetarea acestuia în stare de arest preventiv, motiv pentru care au eliberat pe numele acestuia mandat de arestare, pe duarata a 29 de zile scrie adevarul.ro. |
Comentarii
=)) asta e buna ;) Citeaza