A murit pe camp Imprimare Email
Joi, 11 Martie 2010 15:42
Ieri dimineaţă, în jurul orei 9,30, un vasluian care păştea oile a descoperit pe un câmp din zona comunei Codăeşti cadavrul unui bătrân.
Omul s-a deplasat până la staţia Peco din zonă, iar de aici, un angajat a sunat la apelul unic de urgenţă 112, pentru a veni cineva să ridice cadavrul.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui, care a constat decesul, dar şi poliţiştii Postului de Poliţie Codăeşti. Din primele estimări se pare că era vorba de un bătrân de aproximativ 90 de ani care a căzut şi nu a mai putut să se ridice.
"Poliţiştii Postului de Poliţie Codăeşti au constat că bătrânul decedat se afla pe un teren viran aparţinând de comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi, aşa că i-au anunţat pe poliţiştii din comuna respectivă. Aceştia au preluat cazul, dar au declarat că aveau de joia trecută o sesizare privind dispariţia unui bătrân de 90 de ani şi că există posibilitatea ca persoana găsită decedată să fie cea dată dispărută de către familie, fapt ce va fi confirmat sau infirmat după ce va fi făcută identificarea", a precizat inspectorul de poliţie Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
 
Din respect pentru vizitatorii nostri, va rugam sa folositi un limbaj civilizat. Nu toleram injuriile, limbajul licentios sau atacurile verbale calomnioase ce pot leza terte persoane. Ne rezervam dreptul de a sterge mesajele ce incalca aceste reguli, mergand pana la banarea IP-ului/utlizatorului in cazul unor abateri repetate. Multumim tuturor celor care incurajeaza si dezvolta o atitudine civilizata.

Adauga un comentariu


Security code
Refresh